Psihologia dezvoltării

Acest articol descrie etapele de dezvoltare ale copiilor și adolescenților.

Dezvoltarea emoțională / morală

Copilul este mulțumit când toate nevoile sale de bază sunt satisfăcute și totul este în ordine.
Plânge când nu se simte bine.

Copilul percepe mai mult prin sentimente decât prin cuvinte. Sensibilitatea emoțională este foarte pronunțată.
Tinde spre autonomie: spirit de inițiativă, plăcere în activitățile fizice, relații informale cu colegii de aceeași vârstă, respectarea regulilor și a ordinii (orientat spre autoritate), relație pozitivă cu părinții și îndrumătorii
Este mândru de propriile realizări.

Copilul are o atitudine pozitivă față de viață, este entuziast și deschis către lucruri noi.
Este din ce în ce mai conștient de sentimentele sale și învață să le exprime și verbal.
Își dezvoltă capacitatea de a se pune în locul altei persoane.
Se dezvoltă un simț pronunțat al adevărului și al dreptății.
Există nevoia de acceptare și recunoaștere din partea colegilor de aceeași vârstă și a liderilor.
Are loc o identificare cu propriul gen și cu comportamentul corespunzător rolului acestuia.
Există o dorință de aventură.

Adolescentul se află într-o perioadă marcată de sentimente și emoții intense.
Sentimentele sunt instabile și adesea copleșesc rațiunea și voința.
Nu mai vrea să fie tratat ca un copil.
Vrea să-și exploreze limitele corpului. Experiențele senzoriale sunt trăite intens.
Are loc o proces de auto-reflecție (căutarea sinelui).
Față de exterior, are adesea un comportament aspru și respingător, dar în interior simte o dorință imensă de a fi acceptat și înțeles.
Se formează grupuri de prieteni.

Se urmărește obținerea independenței emoționale față de părinți și de alți adulți.

Dezvoltarea cognitivă

Sunt dornici de cunoaștere, pun întrebări despre detalii precum cauza și efectul
gândește în mod concret și plastic
Creșterea gândirii științifice, ancorate în realitate
Deschidere către învățare în domeniile de interes
reflectează asupra propriilor pericole
Este adevărat ceea ce există; ceea ce nu există nu este adevărat.

pot trage concluzii logice
observă legăturile
analizează critic
Capacitate de autocritică
Tendință de a vedea lucrurile în alb și negru
Adevărul este ceea ce eu consider a fi adevărat. Vreau să descopăr / să verific adevărul de unul singur.

Tot ceea ce copilul trăiește alături de părinții săi se transformă în experiențe religioase fundamentale. El preia forma și conținutul credinței lor fără să se gândească la asta.
Copilul își formează inevitabil o imagine despre Dumnezeu pe baza propriilor experiențe senzoriale și emoționale.

Capacitatea de a înțelege mai bine iubirea și iertarea lui Dumnezeu – posibilitatea de a lua o decizie clară în favoarea lui Isus
Preferă poveștile adevărate – Identificarea cu eroul
Prudență în cazul poveștilor cu minuni
Adesea, copilul își împarte viața într-o sferă religioasă și una cotidiană.

adesea se confruntă cu o criză de credință în cazul celor crescuți într-un mediu religios: Sunt așa pentru că am fost educat astfel sau vreau să fiu așa și să-mi organizez viața în consecință?
adoptarea parțială a valorilor și comportamentelor părinților / educatorilor