Separarea apelor

Și Dumnezeu a zis: „Să se facă un spațiu între ape, care să despartă apele unele de altele.” Și așa s-a întâmplat: Dumnezeu a creat acest spațiu pentru a despărți apele de deasupra și de dedesubtul acestui spațiu. Și Dumnezeu a numit acel spațiu „cer”. A fost seară și dimineață: a doua zi. (Geneza 1,6-8)

Am meditația din a doua zi despre „despărțirea apelor”. Nu suntem de acord cum arătau apele de pe cer. Eu îmi imaginez nori. Așa cum îi cunoaștem noi acum.Fratele meu crede însă că înainte de Potop nu existau nori și că era un strat de apă în cer.Ne poți ajuta în această privință? Cum arăta apa din cer?

Răspuns

Putem doar specula cum ar fi arătat Pământul și împrejurimile sale înainte de potop. Prin urmare, să pornim de la lucrurile pe care le cunoaștem astăzi:

Distribuția apei pe Pământ arată că o ploaie continuă de 40 de zile nu ar fi posibilă astăzi
Profilul Pământului arată că apa disponibilă nu este suficientă pentru a se ridica deasupra celor mai înalți munți, așa cum s-a întâmplat în timpul Potopului.
De la Potop încoace, curcubeul poate fi observat, dar probabil nu și înainte.
În prezent, nu există pe Pământ niciun sistem hidrologic cunoscut care să poată fi identificat cu „izvoarele adâncului” (cf. Geneza 7:11).
Grădina din ținutul Edenului, cu cele patru râuri ale sale (cf. Geneza 2), nu mai poate fi localizată. Geologia și geografia zonei respective trebuie să se fi schimbat.
Speranța de viață a oamenilor înainte și după Potop a scăzut drastic.
Multe specii de animale au dispărut.
Speciile de animale de astăzi nu sunt distribuite uniform pe Pământ.
De asemenea, oamenilor li s-a permis să mănânce carne începând cu potopul (Geneza 9:3).

Au existat nori înainte de potop?

De fapt, norii sunt menționați abia după potop (Geneza 9:13 și urm.). Acest lucru nu înseamnă neapărat că înainte nu existau nori. În acest pasaj nu se afirmă că norii au apărut abia din acel moment, ci că Dumnezeu și-a așezat curcubeul în nori ca „semn al legământului” pentru întreaga omenire (între Mine (Dumnezeu) și pământ). Așadar, accentul se pune pe curcubeu ca semn al legământului și nu pe curcubeu în sine. Prin urmare, doar pe baza acestui fapt, nu mi se pare cert dacă existau sau nu nori. Ceea ce nu-mi pot imagina însă este ca pământul să fi fost acoperit de nori vizibili. Din această cauză, vizibilitatea ar fi fost limitată la „semnele” necesare pentru a determina anotimpurile (Geneza 1:14 și urm.). Prin urmare, consider că nu se poate echivala bolta care separă cele două mase de apă una de cealaltă cu „nori”.

Cum ar fi putut arăta „apa cerului”?

Având în vedere că ne este imposibil să știm cum arăta în acea perioadă, nu putem decât să formulăm o ipoteză, împărtășită astăzi de mulți cercetători care se bazează pe fundamentul biblic: se presupune astfel o hidrologie (doctrină a apei) complet diferită în perioada antediluviană. Elementele esențiale ale acestei teorii sunt o „centură de vapori de apă” sau un „clopot de vapori” și un sistem diferit de rezervoare subterane de apă și izvoare. Această „centură de vapori de apă” ar fi putut fi, de asemenea, un scut împotriva radiației cosmologice. Radiația luminoasă și termică ar fi trecut prin ea și ar fi fost reflectată, creând un efect de seră. Acest lucru ar fi dus la un climat temperat pe Pământ. Așadar, nu ar fi existat zone extrem de calde și reci, iar furtunile sau furtunile cu fulgere nu s-ar fi putut forma deloc sau ar fi fost mult mai rare, deoarece acestea presupun existența unor fronturi reci și calde distincte. (Sursă: Creatio „doctrina biblică a creației”)

O dovadă a măreției lui Dumnezeu

Poate că, la prima vedere, este dezamăgitor faptul că nu primim un răspuns clar la această întrebare. Dar aș dori să subliniez un ultim aspect. Aceste întrebări nu sunt deloc noi. Dimpotrivă, ele se numără printre cele mai vechi dintre toate și, în mod surprinzător, Dumnezeu Însuși le pune. Aceste întrebări sunt o dovadă a măreției, înțelepciunii și suveranității lui Dumnezeu:

Cartea lui Iov se încheie cu cuvintele lui Dumnezeu, care încep în capitolul 38. Dumnezeu îi vorbește lui Iov din mijlocul furtunii și acolo îi pune întrebare după întrebare:

Cine ești tu să te îndoiești de planul Meu, să vorbești despre lucruri pe care nu le înțelegi? Foarte bine! Ridică-te și dovedește-te bărbat! Vreau să te întreb, spune-Mi tu! Unde erai când am creat pământul? Dacă știi, atunci spune-mi! Cine a hotărât cât de mare să fie? Cine a hotărât cât de mare să fie cu funia de măsurat? Tu știi totul, nu-i așa? Pe ce soclu stau stâlpii ei? Cine a pus temelia clădirii ei? Da, atunci toate stelele dimineții cântau, fiii lui Dumnezeu se bucurau cu veselie! Cine a închis marea cu porți când a țâșnit din sânul pământului? Eu am fost acela; eu am învăluit-o în nori groși, ca într-o scutec i-am dat ceața întunecată. I-am dat hotarul rânduit, am încuiat-o bine cu poartă și zăvor. I-am spus: „Până aici și nu mai departe! Aici încetează aroganța valurilor tale!” Ai poruncit tu vreodată unei zile să răsară, i-ai rânduit locul pentru zori și i-ai spus să apuce de marginea pământului și să-i scuture de pe el pe toți cei răi? În lumina ei se înalță munții, ca niște falduri de haine se arată. Dar celor răi lumina nu le aduce fericire; ea pune capăt abuzului de putere al acestora. Ai coborât oare la izvoarele mării? Ai străbătut oare fundul mării? Ai stat oare la poarta lumii morților, acolo unde începe întunericul veșnic? Știi oare cât de departe se întinde pământul? Dacă știi toate acestea, spune-mi! Cunoști calea către locul de origine al luminii? Din ce loc vine întunericul? Îl vei conduce până la capătul căii sale și apoi îl vei aduce înapoi la locul său? Trebuie să fii în stare, căci ești atât de bătrân, te-ai născut cu mult timp în urmă! Ai văzut depozitele în care păstrez zăpada și grindina? Le țin pregătite pentru zilele de nenorocire; cu ele mă angajez în bătălii și războaie. Unde este calea spre răsăritul soarelui, și unde este locul de unde vine vântul de est? Cine a săpat jgheaburi în cer pentru ploaie? Cine a trasat calea furtunii? Cine face să plouă pe stepa sterpă, pe pământul unde nu sunt oameni? Cine potolește setea pământului uscat, ca să înmugurească iarba verde? Gândește-te la ploaie: are ea un tată? Și privește roua: a zămislit-o cineva? De unde vine gheața? Cine îi este mama? Și ce pântece a dat naștere la chiciură și la îngheț, care transformă pârâul și râul în piatră tare, înghețând marea până la imobilitate? Poți tu să legi cele șapte stele între ele? Poți tu să dezlegi centura lui Orion? Tu conduci oare imaginile zodiacale, ca fiecare să fie văzută la timpul ei? Tu conduci Carul Mare și Carul Mic? Cunoști ordinea pe care o urmează cerurile și o faci valabilă pentru tot pământul? Tu dai porunci norilor de acolo, ca să verse ploaie peste tine? Tu trimiți fulgere pe pământ? Ei îți poruncesc ție când îi chemi? Cine îi spune ibisului că Nilul crește? Cine îi spune cocoșului că vine vremea ploioasă? Cine numără numărul corect de nori? Cine golește ulcioarele cerului când toate bulgării de pământ s-au întărit, iar pământul a devenit tare ca piatra? Tu conduci leoaica spre prada ei? Tu potolești pofta arzătoare a puiilor de leu când se ascund în vizuini, pândind din tufișurile dese? Cine le dă de mâncare corbilor când puii lor nu găsesc nimic de mâncat și îmi strigă cu voce tare că le este foame?”

Desigur, urmează multe alte întrebări. Iov știa deja că unui om care se confruntă cu o încercare din partea lui Dumnezeu i se vor pune o mie de întrebări, la care nu va ști să răspundă (Iov 9:3). Exact așa s-a întâmplat când Dumnezeu i-a pus aceste întrebări. Desigur, întrebările par foarte poetice. Dar asta nu înseamnă că le putem respinge ca fiind „fără valoare”. Multe dintre aceste întrebări ne preocupă și astăzi, chiar și cu nivelul nostru actual de cunoaștere și tehnologie. Nici pe departe nu au fost rezolvate toate. De fapt, îndrăznesc să spun că nu avem un răspuns cuprinzător la multe dintre aceste întrebări, care este, fără îndoială, sublim.

De exemplu, cum se formează ploaia? Pare simplu: vaporii de apă se adună în jurul unei particule de praf și apoi, ca urmare, când s-au acumulat suficienți vapori de apă, se formează o picătură de apă. Dar cu mulți ani în urmă s-a descoperit că acest proces ar dura aproximativ 30 de ani în mod natural. Astăzi se presupune că curenții ascendenți accelerează acest proces, deși acest fapt nu a fost încă dovedit definitiv. Sau cum se transmite lumina? Este vorba de particule sau de unde? Astăzi se vorbește atât de unde, cât și de particule, dar ar putea fi valabile ambele explicații? Acesta este un domeniu de dezacord în știință. Și ce îl întreabă Dumnezeu pe Iov cu câteva mii de ani înainte de epoca noastră? Pe vremea patriarhilor (Avraam, Isaac, Iacov)? „Știi calea către locul de origine al luminii (Iov 38:19)?” Nu este fascinant: Dumnezeu îi pune o întrebare care ne preocupă și astăzi?

Poate că și noi trebuie să ne mulțumim cu faptul că ne aflăm într-un punct în care nu putem decât să speculăm. Înțelepciunea lui Dumnezeu o depășește cu mult pe cea a minților noastre mărunte. Nu putem răspunde lui Dumnezeu nici măcar la o singură întrebare, darămite la o mie. Așa mi se pare că stau lucrurile chiar acum în ceea ce privește despărțirea apelor. Unde eram noi când Dumnezeu a creat pământul? Unde eram noi când El a stabilit măsura și a hotărât cât de mare trebuia să fie?

O dovadă a iubirii lui Dumnezeu

Și poate ar trebui să punem întrebarea altfel. Am putea întreba cum arăta acum această apă, sau am putea întreba, de asemenea: De ce a creat Dumnezeu această umflătură și această separare a maselor de apă? La această întrebare primim un răspuns:

Lăudați pe Domnul, căci El este bun cu noi! – Iubirea Lui nu încetează niciodată! Lăudați-L pe El, pe Dumnezeul Cel Preaînalt! – Iubirea Lui nu încetează niciodată! Lăudați-L pe El, pe Cel mai puternic dintre domni! – Iubirea Lui nu încetează niciodată! Numai El face minuni mari – Iubirea Lui nu încetează niciodată! Cu măiestrie a arcuit cerurile. – Iubirea Lui nu încetează niciodată! Peste mări a întins pământul. – Iubirea Lui nu încetează niciodată! El a creat luminile mari:Iubirea Lui nu încetează niciodată! Soarele, ca să stăpânească ziua – Iubirea Lui nu încetează niciodată! Luna și stelele să stăpânească noaptea. – Iubirea Lui nu se sfârșește niciodată! A ucis pe întâii născuți ai egiptenilor. – Iubirea Lui nu se sfârșește niciodată! A scos pe Israel de acolo. – Iubirea Lui nu se sfârșește niciodată! A făcut-o cu mâna Lui puternică. – Iubirea Lui nu se sfârșește niciodată! A despicat Marea Stufului în două. - Iubirea Lui nu încetează niciodată! El a condus poporul Israel chiar prin mijlocul ei. - Iubirea Lui nu încetează niciodată! El i-a aruncat pe Faraon și pe oștirea lui în apele revărsate. - Iubirea Lui nu încetează niciodată! El și-a condus poporul prin pustie. - Iubirea Lui nu încetează niciodată! El a învins mari regi. - Iubirea Lui nu încetează niciodată! El a ucis regi puternici. - Iubirea Lui nu se sfârșește niciodată! Sihon, împăratul amoriților - Iubirea Lui nu se sfârșește niciodată! și Og, împăratul țării Basanului - Iubirea Lui nu se sfârșește niciodată! El a dat țările lor poporului Israel. - Iubirea Lui nu se sfârșește niciodată! Le-a dat slujitorilor Săi ca moștenire. - Iubirea Lui nu se sfârșește niciodată! S-a gândit la noi când eram asupriți... - Dragostea Lui nu se sfârșește niciodată! Ne-a izbăvit de dușmanii noștri. - Dragostea Lui nu se sfârșește niciodată! Hrănește toate creaturile - Dragostea Lui nu se sfârșește niciodată! Dați-I mulțumiri, Dumnezeului cerurilor! - Dragostea Lui nu încetează niciodată! (Psalmul 136)

Semnul tuturor lucrurilor pe care le-a făcut Dumnezeu este iubirea Sa față de creație, iubirea față de poporul Său și iubirea față de fiecare om în parte. Iar semnul nostru față de Dumnezeu ar trebui să fie recunoștința pentru toate aceste lucruri.