Create account

Star Gate

Last edit 21. decembrie 2012
Star Gate

Materiale necesare: o coardă de aprox. 30 m

 

Două persoane, aflate la o distanţă de aprox. 3-5 m, învârt coarda.

Participanţilor li se spune că există riscul de a rămâne blocaţi în partea aceasta, dacă nu trec poarta stelară, pentru a ajunge înapoi acasă. Fiecare, pe rând trebuie să intre prin ea; nu se ştie pentru cât timp este deschisă, aşa că trebuie să se grăbească. Persoana care atinge coarda, încearcă din nou. Dacă există cineva care din motive diverse nu poate sări, o altă persoană îl poate înlocui, trecând încă o dată peste coardă.

 

A doua probă după ce toţi au trecut este ca echipa să formeze grupuleţe mixte ca gen de câte 4-5 persoane şi să treacă pe sub coardă, fără să atingă. Dacă cineva greşeşte, revin cu toţii la punctul iniţial.

 

O a treia probă poate fi ca toţi să treacă individual, fără a scăpa nici o buclă a coardei. Dacă cineva greşeşte, revin cu toţii la punctul iniţial.

 

Jocul se poate juca individual, sau poate fi o etapă a unui joc mai amplu, de teren, în urma căruia, participanţii primesc material sau indicii, pentru a trece la etapa următoare.

 

Sursa imaginii: http://davidroehm.files.wordpress.com/2009/05/dsc_0209.jpg


 
Write Article
Informations
Team
Social Media
Sponsoren
Support YoungstarsWiki

IBAN: CH19 0900 0000 6114 0739 1
BIC: POFICHBEXXX
Account: 61-140739-1 (Postfinance)

YoungstarsWiki.org
Riehenstrasse 41
4058 Basel

Copyright © 2020 YoungstarsWiki.org About usMediaImprintTerms of useSite by INFOUND https://www.youngstarswiki.org/ro/youngstarswikiorg-share-your-experience/star-gate.html
Feedback